
Centrul de ceramica Vama- Tradiţia locală consideră olăritul foarte vechi, dar lipsa unei bresle, după datele căreia să se poată stabili un istoric, face dificilă confirmarea informaţiei. Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, documentele găsite în arhivele comunei indică existenţa certă a olăritului chiar şi înainte de 1850. Dacă la începutul secolului al XX-lea erau peste 30 de olari, în 1950 la Vama lucrau 12 olari, iar astăzi numai unul singur, Gheza Isvanfi, de naţionalitate maghiară, angajat al Muzeului Ţării Oaşului din Negreşti.
Produsele ceramice din acest centru pot sta alături de binecunoscutele vase de Hurezu, Obiga etc., valoarea lor fiind dată de perfecţiunea tehnicilor de olărit folosite de meşteri, de formele caracteristice ale vaselor şi de ornamentaţia specifică.
Cimitirul Vesel din Sapanta- este considerat un adevarat muzeu in aer liber. Amplasat in centrul comunei, la biserica parohiala, muzeul cuprinde peste opt monumete de arta populara. Creat in anul 1935, a devenit unic, datorita mesterului popular Ioan Stan Patras.
Incepand cu anul 1934, mesterul a pus cate un epitaf pe crucile mormintelor, un scurt poem scris la persoana intai, usor ironic, dand astfel un nou sens mortii. Pe fiecare cruce este o reprezentare realizata in culorii vii, care istoriseste viata raposatului si chiar cauza mortii. Creatorul acestui cimitir a avut umorul de a-si compune propriul epitaf si a ciopli si picta crucea care marcheaza acum mormantul sau.
In prezent, crucile sunt realizate de urmasii mesterului Ion Stan Patras. De-a lungul celor peste 70 de ani, in cimitir s-au adunat peste 800 cruci pictate.
Memorialul de la Sighet- Cea mai mare victorie a comunismului - o victorie relevată dramatic abia după 1989 - a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.
Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este o formă de contracarare a acestei victorii, un mijloc de resuscitare a memoriei colective.
Format din Muzeul de la Sighet şi din Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, cu sediul în Bucureşti, precum şi organizator al Şcolii de Vară, Memorialul este o instituţie a Memoriei, unică în felul ei prin faptul că este în acelaşi timp institut de cercetare, de muzeografie şi de învăţământ.
Muzeul tarii Oasului- este situat în apropierea centrului oraşului Negreşti-Oaş, la 200 de metri de drumul naţional care vine dinspre Satu Mare ori dinspre Maramureşul istoric. Situat pe o suprafaţă de 1,5 hectare, pe malul râului Tur, Muzeul are două secţii: o expoziţie permanentă cu o valoroasă colecţie de etnografie şi artă populară şi Muzeul în aer liber.
Arhitectura tradiţională este reprezentată de biserica de lemn din satul Lechinţa care datează din prima parte a secolului XVII, de casele din Racşa, Moişeni şi Negreşti (secolele XVIII-XIX), care, împreună cu cele zece construcţii-anexă, formează trei gospodării complete, de două case moleculare din Gherţa Mică şi de casa de olar din Vama. În interioare sunt expuse piese valoroase din colecţiile de ţesături, port popular, icoane, ceramică, mobilier şi unelte ale muzeului.
Secţiunea alcătuită din instalaţiile tehnice, în special cele acţionate de apă, este partea "vie" şi cea mai atractivă a muzeului. Aici vizitatorii îi pot vedea pe localnici venind să macine la moară, să spele la vultoare şi să-şi prelucreze ţesăturile de lână la piuă. De asemenea, muzeul din Negreşti este singurul loc în care se mai produce renumita ceramică de Vama.
Datorită reliefului din zonă şi a vegetaţiei abundente şi având în vedere valoroasa colecţie de etnografie şi artă populară, Muzeul este foarte sugestiv pentru toată zona Ţării Oaşului.
Servicii
- Muzee si galerie de arta
- Biserici si manastiri
- Trekking
- Pescuit