Vă oferim cazare in Desești, la jumătatea drumului dintre Baia Mare şi Sighet, în inima Maramureșului Istoric.
Este un loc minunat unde vă invităm să vă petreceţi vacanţele şi sfârşitul de săptămână, indiferent de anotimp. Din pensiune aveţi vedere spre Munţii Gutâi, în locul unde răsare Creasta Cocoşului, un vârf ce patronează întreg ţinutul. Este un pământ bogat şi roditor, care ne ajută să vă oferim mâncare, băutură şi deserturi preparate din fructele ce cresc în livezile noastre (suc natural de mere, compoturi, gemuri, palincă de prune), apoi miere de albină, lapte, ouă, carne, toate din gospodăria noastră.
Vă primim cu drag să gustaţi şi să vedeţi cum pregătim toate acestea în pensiunea noastră pe care am deschis-o în noiembrie 2013.
Locatie si cazare
- Numai cazare
- Demipensiune
- Vanzare produse locale
- Internet
- Gratar in curte
- Terasa sau foisor
Iarna cu sania, vara cu căruţa, vă ducem să vizitaţi obiectivele turistice din localitate. Sunt multe, dar vă spunem unul cu care ne mândrim: biserica din lemn Sf. Paraschiva, ce datează incă din 1770 și este inclusa pe lista de mânăstiri maramureșene vechi din patrimoniul UNESCO.
La doar 6 km se află Ocna Șugatag, staţiune balneo-climaterică renumită, unde se pot face băi anti-reumatice cu apă minerală sărată sau dulce.