OK - adaugat la favorite
Eliminata din favorite!

Casa Vultuurilor - cazare Valea Prahovei

Sinaia (Prahova) - Muntenia



Contacteaza
Adauga la favorite
Elimina din favorite
Casa Vultuurilor - cazare Valea Prahovei (Activitati si imprejurimi)

Casa Vultuurilor - cazare Valea Prahovei (Activitati si imprejurimi)

Castelul Peles- Castelul din Valea Peleş reşedinţa de vară a regilor României, a fost construit pe vremea regelui Carol I al României (1866 – 1914) şi a devenit unul dintre cele mai importante monumente ale Europei secolului XIX. Pe terenul cumpărat de rege au fost construite pe lângă castel: Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică, şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprie Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.

Castelul Pelisor a fost construit între anii 1889 şi 1903, de regele Carol I. şi era destinat viitorului rege Ferdinand şi Reginei Maria. Pâna la finisarea Pelişorului, tinerii au locuit la Foişor. Pelişor are doar 99 de încăperi, faţă de Castelul Peleş cu 160 de încăperi. Întrega casă a fost decorată pentru a fi o reşedinţă prezidenţială, şi poartă amprenta unei personalităţi puternice: regina Maria.  Dormitorul de aur este decorat după planurile şi desenele reginei cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit. Tot după planurile reginei a fost decorat şi biroul ei, iar pereţii Camerei de aur sunt decorate cu frunze de ciulini, motiv drag reginei întrucât era emblema Scoţiei, locul natal al ei. Aici au crescut şi copii lor: Carol viitorul rege, Mărioara regina Yugoslaviei, Elisabeta regina Greciei şi Prinţul Nicolae.

Casa memorială George Enescu- Legătura dintre George Enescu, cel care prin cele două "Rapsodii Romane" a reuşit să facă cunoscută noua muzică românească în întreaga lume şi oraşul Sinaia, nu a fost intâmplătoare. El s-a bucurat de sprijinului Reginei Elisabeta, o mare iubitoare de artă, care recunoscând talentul tânărului Enescu, i-a oferit o cameră într-un colţ liniştit al Castelului Peleş, unde să poată studia. Castelul devine astfel pentru Enescu rampa de lansare în lumea muzicală. Au urmat lungi turnee peste hotare, dar dragostea pentru peisajul din Sinaia, l-a determinat ca din banii câştigaţi în primul său turneu în America să-şi construiască aici - între anii 1923 şi 1926 - o vilă, pe care a numit-o Vila Luminiş. În următorii 20 de ani, până în 1946, când a părăsit România definitiv, în perioadele dintre turneele sale în Europa, America sau Canada, a venit la Sinaia pentru a găsi liniştea necesară creaţiei sale muzicale. În 1947, aflat la Paris, Enescu a donat vila statului român, spre a fi folosită ca loc de odihnă şi de creaţie pentru artişti. Din 1995, devine Casa Memoriala "George Enescu", fiind administrată de "Centrul European de Cultură" din Sinaia.

Manastirea Sinaia- Spătarul Mihail Cantacuzino (1650-1716), însoţit de familia sa, fiind la un pelerinaj la locurile sfinte a ajuns până la Muntele Sinai, unde a vizitat o vechea mănăstire ortodoxă Sf. Ecaterina (secolul IV). Impresionat de cele văzute a hotarât să construiască în acest loc o mănăstire care să poarte numele muntelui Sinai. Ulterior, denumirea "Sinaia" s-a extins şi asupra localităţii. Mănăstirea închinată Sfântei Maria a fost construită între anii 1690 şi 1695. Dealungul anilor avea un rol de apărare şi de protecţie pentru drumul comercial de-a lungul Văii Prahovei şi de adăpost pentru nevoiaşii zonei. Mănăstirea cuprinde Biserica Mică, Biserica Mare, Muzeul Mănăstirii şi mormântul lui Tache Ionescu.

Servicii

Atractii in apropiere:
  • Muzee si galerie de arta
  • Biserici si manastiri
Sport si activitati in imprejurimi:
  • Trekking
  • Schi