OK - adaugat la favorite
Eliminata din favorite!

Casa Petru - cazare Muntenia

Targoviste (Dambovita) - Muntenia



Contacteaza
Adauga la favorite
Elimina din favorite
Casa Petru - cazare Muntenia (Activitati si imprejurimi)

Turnul Chindiei este cea mai importantă atracţie turistică din oraş şi totodată simbolul oraşului, elemente specifice edificiului fiind prezente pe stema oraşului, în partea de sus, dar şi în partea de jos. Fiind un monument istoric, clădirea găzduieşte acum o expoziţie de documente, arme şi obiecte care au aparţinut lui Vlad Ţepeş. Din punct de vedere administrativ, Turnul Chindiei se află sub tutela Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.

Muzeul scriitorilor dâmboviţeni a fost inaugurat la 30 decembrie 1968 şi este adăpostit în casa scriitorului I. Al. Brătescu Voineşti, construită între anii 1897 – 1898, “un român de toata frumuseţea”, cum mărturisea însuşi scriitorul.

Structurat pe mai multe secţiuni, acest lăcaş de cultură ne introduce în atmosfera Evului Mediu când Târgoviştea era primul centru cultural al ţării. Regăsim aici prima mare realizare târgovişteană “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” – o redactare a literaturii parenetice de tip bizantin.

Servicii

Restaurant:
  • Meniu vegetarian
Welness si fitness:
  • Masaje
Atractii in apropiere:
  • parcuri tematice / acqua parc
  • Rezervatie naturala
  • Muzee si galerie de arta
  • Situri istorice si artistice
  • Bai termale - Spa
  • Biserici si manastiri
Sport si activitati in imprejurimi:
  • Trekking
  • Pescuit
  • Tenis
  • Shopping
  • Mountain bike